Introducere in arta actorului – experienta creatoare (Cap.I)

Realitatea curentă este una fugară, în care timpul pare să se scurgă în cascade mici, silențioase, dar sigure. Cu fiecare pas, viața devine suprasolicitantă, stresantă, agitată și încărcată de cinism. Această presiune constantă ne forțează să trecem cu vederea peste numeroasele detalii ale cotidianului, care în mod obișnuit ar reda culoarea și complexitatea existenței de zi cu zi.

Totul pare a fi standardizat în prezent, iar oamenii secolului XXI se ghidează după modelele utopice întâlnite în reclame și reviste. Deși acestea sunt în realitate doar imagini însoțite de text, tot încercăm să ne conformăm și să fim „ca ceilalți”, după cum spunea actorul Gheorghe Dinică,  „…populație multă. Oameni puțini[1].

Tendința actuală este de a trăi totul într-un ritm insensibil, accelerat și extrem de tehnologizat.

Se spune că a ști să-ți trăiești viața este o artă care poate fi îmbunătățită considerabil în momentul în care reușim să ne apreciem efectiv valențele lumii interioare. Iar din lumea interioară personală izvorăsc jocul și arta, care pot lua sens doar prin expirmarea sinceră a sentimentelor, imaginației și prin relaționarea efectivă cu ceilalți.

Prin excelență, teatrul se opune acestor limitări în naturalețea de a fi noi înșine.

  • Așadar, ce înseamnă teatrul?

Pentru binecunoscutul regizor Silviu Purcărete, „teatrul e legat de o anumită intimitate, de o linişte. Teatrul înseamnă metamorfoză: un artist se transformă în şoarece sau în ce vrea el; din om bun devine om rău.”[2]

Marele actor american Al Pacino este de părere că „actoria e o muncă anevoioasă. Câteodată este foarte energizantă. Copilărească. Dar implică și o enormă responsabilitate. E revelatoare, te îmbogățește, e veselă, e monotonă, e bizară, e diabolică… E foarte palpitant. E mai degrabă o încercare de a ajunge la un numitor comun, la un schimb, la o conexiune, care să ne facă să simțim adevărul din noi înșine.[3]

Teatrul este un concept simplu și totuși greu de definit. Pentru fiecare dintre noi poate avea o altă semnificație, o altă apreciere, fie ea pozitivă sau negativă. Oricum ar fi, teatrul este o expunere în vitrină a vieții de zi cu zi, o „întoarcere la uman”.

Prin teatru înveţi în primul rând că omul este o sursă inepuizabilă de inspiraţie. Că tot ceea ce ar putea părea penibil în societate este de fapt normalitate. Îţi dai jos ochelarii de cal şi vezi şi-n stânga şi-n dreapta. Te urci pe un scaun şi ţipi, urli, scoţi tot ce se află-n tine.[4]

Va urma….


[1] Gheorghe Dinică, interviu pentru filmul său de debut, „Străinul”(1964).

[2] Revista Concept, vol.3, nr. 2, decembrie 2011(UNATC).

[3] Al Pacino în dialog cu Lawrence Grobel, 2010.

[4] http://inculiseteatrupub.wordpress.com/2012/05/28/ce-este-teatrul/

Sursa foto: http://meisternik.wordpress.com/2009/11/24/cu-masca-sau-fara-masca/


Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook

Comments are closed.