MEDIEREA SI NOUL COD DE PROCEDURA PENALA

Conf. univ. dr. Dabu Valerică

Av. Guşanu Ana Maria

  1. O primă problemă ar fi cine are dreptul de a apela la un mediator conform Noului Cod de procedură penală?

Potrivit art. 78, art. 81 alin.1 lit.i, art. 83 lit. g din Noul Cod de procedură penală suspectul, inculpatul, partea vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente au dreptul de a apela la un mediator în cazurile permise de lege;

  1. În noul Cod de procedură penală se face trimitere la procedura medierii în art. 16 alin.1 lit. g şi art.23. Astfel în art.16 alin.1 lit. g din noul Cod de procedură penală: „Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă, a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii.”

Din analiza acestor articole apar şi alte întrebări: Una ar fi când poate fi încheiat acordul de mediere, înainte de începerea urmăririi penale, după începerea urmăririi penale, înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale sau după punerea în mişcare a acţiunii penale?

Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să vedem dacă noul Cod de procedură penală mai permite şi reglementează o perioadă de acte premergătoare începerii urmăririi penale, perioadă în care ar putea să intervină şi un acord de mediere care să vizeze atât latura civilă cât şi latura penală (repararea prejudiciului, împăcarea, angajamentul solemn că renunţă la dreptul de a formula plângerea)?

Având în vedere că art. 224 din Vechiul Cod de procedură penală care reglementa actele premergătoare nu mai apare în noul Cod de procedură penală, într-o primă opinie s-ar putea crede şi susţine că în lumina noului Cod de procedură penală nu mai pot fi admise actele premergătoare începerii urmăririi penale. De asemenea s-ar mai putea susţine că spre deosebire de art. 228 din Vechiul Cod de procedură penală în care se foloseşte sintagma „actepremergătoare”, în art. 305 din noul Cod de procedură penală în care se reglementează instituţia

începerii urmăririi penale nu mai apare expresia „acte premergătoare” astfel: „(1) Când actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege[1] şi se constată că nu există vreunul din cazurile care împiedică exercitarea acţiunii penale prevăzute la art. 16 alin.(1), organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă.”[2] Conform art. 294 din Noul Cod de procedură penală „La primirea sesizării, organul de urmărire penală procedează la verificarea competenţei sale, iar în cazul prevăzut la art. 58 alin. (3) înaintează procurorului cauza cu propunerea de trimitere a sesizări organului competent. În situaţia în care plângerea sau denunţul nu îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de lege ori descrierea faptei este incompletă ori neclară, se restituie pe cale administrativă petiţionarului, cu indicarea elementelor care lipsesc. Atunci când sesizarea îndeplineşte condiţiile legale de admisibilitate, dar din cuprinsul acesteia rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1), organele de cercetare penală înaintează procurorului actele, împreună cu propunerea de clasare.” Din păcate legiuitorul în art. 294 din Noul Cod de procedură penală nu se referă la situaţia când fapta sesizată se cercetează din oficiu şi organul de urmărire penală nu mai restituie sesizarea se sesizează din oficiu efectuând unele verificări prealabile. În situaţia în care din examinarea sesizării procurorul constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege soluţionează prin ordonanţă dispunând clasarea, când nu exercită acţiunea penală ori, după caz, stinge acţiunea penală exercitată, întrucât există unul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. 1 din noul Cod de procedură penală referitoare la „Cazurile de punere în mişcare sau de exercitare a acţiunii penale.” Un alt argument ar fi că chiar şi instituţia înregistrării convorbirii imaginilor este plasată fără niciun dubiu în faza de urmărire penală conform art. 140 din Noul Cod de procedură penală. Pe de altă parte art. 23 din Noul Cod de procedură penală cu denumirea marginală „Tranzacţia, medierea şi recunoaşterea pretenţiilor civile.”, situează medierea în cadrul procesului penal deci după începerea urmăririi penale când dispune astfel: „(1) În cursul procesului penal, cu privire la pretenţiile civile, inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă

civilmente pot încheia un acord de mediere, potrivit legii. (2) Inculpatul, cu acordul părţii responsabile civilmente, poate recunoaşte, în tot sau în parte, pretenţiile părţii civile. (3) În cazul recunoaşterii pretenţiilor civile, instanţa obligă la despăgubiri în măsura recunoaşterii. Cu privire la pretenţiile civile nerecunoscute pot fi administrate probe.” Ca urmare a acestor argumente în această opinie s-ar putea susţine că acordul de mediere nu ar putea interveni în afara începerii urmăririi penale.

Într-o altă opinie s-ar putea susţine că totuşi noul Cod de procedură penală prin unele reglementări admite şi o perioadă din momentul sesizării până în momentul începerii urmăririi penale în cadrul căreia se pot efectua anumite activităţi strict prevăzute de lege astfel:

-        în art. 300 alin.2 din noul Cod de procedură penală cu denumirea marginală „Modalităţi de exercitare a supravegherii.”, se dispune: „(2) Organele de cercetare penală sunt obligate după sesizare să informeze pe procuror despre activităţile pe care le efectuează sau urmează să le efectueze.” Observăm că legiuitorul nu a folosit expresia „ actele de urmărire penală” care presupun o sferă mai restrânsă decât expresia „activităţile”.

-        În art. 303 din noul Cod de procedură penală legiuitorul foloseşte distinct două expresii „acte de cercetare penală” şi „acte de urmărire penală” or atunci unde pot fi situate actele de cercetare penală în afară sau în cadrul urmăririi penale?

-        În cazul procedurii infracţiunii flagrante prev. de art. 61, art. 62, art. 293, art.310 din noul Cod de procedură penală, legiuitorul vorbeşte de „făptuitor” şi acte efectuate în momentul flagrantului ce se predau ulterior organului de urmărire penală (procesul-verbal şi alte acte încheiate de organele de constatare);

-        În art. 2941 din noul Cod de procedură penală sub denumirea marginală „Efectuarea de verificări prealabile” se reglementează: „(1) Ori de câte ori este necesară o autorizare prealabilă sau îndeplinirea unei alte condiţii prealabile pentru începerea urmăririi penale, organul de urmărire penală efectuează verificări prealabile. (2) În cazurile prevăzute la alin. (1), parchetul, odată cu sesizarea instituţiei competente, înaintează un referat întocmit de procurorul căruia i-a fost repartizată lucrarea, care va cuprinde rezultatele verificărilor prealabile, cu privire la săvârşirea unor fapte prevăzute de legea

penală de către persoana cu privire la care se solicită autorizarea prealabilă sau îndeplinirea altei condiţii prealabile.” Din păcate legiuitorul nu defineşte sintagma verificărilor prealabile, în ce constă acestea şi care sunt garanţiile procesual penale contra verificărilor abuzive. Nici nu se caracterizează ce sunt acestea date, informaţii, indicii, probe. Deci ori cum ar fi între data faptei săvârşite până la data sesizării şi ulterior până la începerea urmăririi penale se pot efectua anumite activităţi atât din partea autorităţilor dar şi din partea persoanelor implicate în fapta prevăzută de legea penală. Credem că nimic nu împiedică stingerea unui conflict printr-un acord de mediere care să rezolve latura civilă dar şi penală prin aceea că partea vătămată renunţă să mai formuleze plângere penală şi ca urmare organele de urmărire penală nu se mai pot sesiza sau pur şi simplu se constată şi împăcarea.

  1. Potrivit art. 296 din Noul Cod de procedură penală plângerea prealabilă trebuie să fie introdusă în termen de 3 luni din ziua în care partea vătămată a aflat despre săvârşirea faptei; Conform art. 284 din vechiul Cod de procedură penală termenul de introducere este „de 2 luni din ziua în care persoana vătămată a ştiut cine este făptuitorul.” Se observă diferenţa de tratament ceea ce ar pune problema care dintre acestea este mai favorabilă şi cui? Evident că fiind normă de procedură este de strictă şi imediată aplicare. Ca urmare începând cu 01.02.2013 se aplică art. 296 din Noul Cod de procedură penală. Data de la care curge termenul de 3 luni respectiv „ziua în care partea vătămată a aflat despre săvârşirea faptei;” Această reglementare nu este la adăpost de critică deoarece, partea vătămată este obligată să depună sau să renunţe la plângerea prealabilă chiar dacă timp de trei luni nu a cunoscut cine este făptuitorul. Ca urmare pentru a conserva posibilitatea retragerii plângerii când află cine este făptuitorul şi pe latura civilă a intervenit acordul de mediere cu acesta, partea vătămată va trebui ca în termenul de 3 luni să depună plângerea.
  2. O altă problemă ar fi la ce infracţiuni acordul de mediere poate împiedica începerea urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale, sau clasarea, renunţarea la urmărire penală, achitare, încetarea procesului?

Potrivit art. 318 din Noul Cod de procedură penală în cazul renunţării la urmărirea penală respectiv pentru infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa amenzi sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani

procurorul poate renunţa la urmărirea penală când în raport cu conţinutul faptei, cu modul şi mijloacele de săvârşire, cu scopul urmărit şi cu împrejurările concrete de săvârşire, cu urmările produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârşirea infracţiunii, constată că nu există un interes public în urmărirea acesteia. Când autorul faptei este cunoscut, la aprecierea interesului public sunt avute în vedere şi persoana suspectului sau a inculpatului, conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii şi eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii.

Procurorul poate dispune, după consultarea suspectului sau a inculpatului, ca acesta să îndeplinească una sau mai multe din următoarele obligaţii:

a)     să înlăture consecinţele faptei penale sau să repare paguba produsă ori să convină cu partea civilă o modalitatea de reparare a acesteia;

b)     să ceară public scuze persoanei vătămate;

c)     să presteze o muncă neremunerată în folosul
comunităţii……. ;

d)  să frecventeze un program de consiliere;
În cazul în care procurorul dispune ca suspectul sau

inculpatul să îndeplinească obligaţiile de mai sus, stabileşte prin ordonanţă termenul până la care acestea urmează a fi îndeplinite, care nu poate fi mai mare de 6 luni sau de 9 luni pentru obligaţii asumate prin acord de mediere încheiat cu partea civilă şi care curge de la comunicarea ordonanţei.

Ordonanţa de renunţare la urmărire cuprinde, după caz, menţiunile prevăzute de art. 286 alin.2 din Noul Cod de procedură penală precum şi dispoziţii privind măsurile dispuse conform alin.3 din art. 318 şi art. 315 alin. 2-4, termenul până la care trebuie îndeplinite obligaţiile prevăzute la alin.3 din art. 318, şi sancţiunea nedepunerii dovezilor la procuror, precum şi cheltuielile judiciare. În cazul neîndeplinirii cu rea-credinţă a obligaţiilor în termenul prevăzut la alin. 4 din art. 318 procurorul revocă ordonanţa. În art. 318 alin 7 din Noul Cod de procedură penală se prevede că: „Ordonanţa prin care s-a dispus renunţarea la urmărirea penală se comunică în copie persoanei care a făcut sesizarea, suspectului, inculpatului sau, după caz, altor persoane interesate.” Or nu întotdeauna persoana care a făcut sesizarea este una şi aceeaşi cu persoana vătămată, sau persoana civilă şi ca urmare ultimele ar fi trebuit să fie incluse printre cele cărora procurorul trebuie să le comunice obligatoriu ordonanţa.

5. Un rol important îl are acordul de mediere şi în cadrul instituţiei „Acordului de recunoaştere a vinovăţiei” prevăzut de art. 478 şi următoarele din Noul Cod de procedură penală.

Art.478. Titularii acordului de recunoaştere a vinovăţiei şi limitele acestuia

(1) În cursul urmăririi penale, după punerea în mişcare a acţiunii penale,
inculpatul şi procurorul pot încheia un acord, ca urmare a recunoaşterii
vinovăţiei
de către inculpat.

(2)     Efectele acordului de recunoaştere a vinovăţiei sunt supuse avizului procurorului ierarhic superior.

(3)     Acordul de recunoaştere a vinovăţiei poate fi iniţiat atât de către procuror, cât şi de către inculpat.

(4)     Limitele încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei se stabilesc prin avizul prealabil şi scris al procurorului ierarhic superior.

(5)     Dacă acţiunea penală s-a pus în mişcare faţă de mai mulţi inculpaţi, se poate încheia un acord de recunoaştere a vinovăţiei distinct cu fiecare dintre aceştia, fără a fi adusă atingere prezumţiei de nevinovăţie a inculpaţilor pentru care nu s-a încheiat acord.

(6)     Inculpaţii minori nu pot încheia acorduri de recunoaştere a vinovăţiei.

Art.479 Obiectul acordului de recunoaştere a vinovăţiei

Acordul de recunoaştere a vinovăţiei are ca obiect recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi priveşte felul şi cuantumul pedepsei, precum şi forma de executare a acesteia.

Art. 480 Condiţiile încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei

(1)   Acordul de recunoaştere a vinovăţiei se poate încheia numai cu privire la infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 7 ani.

(2)   Acordul de recunoaştere a vinovăţiei se încheie atunci când, din probele administrate, rezultă suficiente date cu privire la existenţa faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatului. La încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, asistenţa juridică este obligatorie.

(3)   Acordul de recunoaştere a vinovăţiei se încheie în formă scrisă.

(4)   În situaţia în care se încheie acord de recunoaştere a vinovăţiei, procurorul nu mai întocmeşte rechizitoriu cu privire la inculpaţii cu care a încheiat acord.

Art. 482 Conţinutul acordului de recunoaştere a vinovăţiei Acordul de recunoaştere a vinovăţiei cuprinde:

a)    data şi locul încheierii;

b)    numele, prenumele şi calitatea celor între care se încheie;

c)    date privitoare la persoana inculpatului, prevăzute la art. 107 alin. (1);

d)    descrierea faptei ce formează obiectul acordului;

e)    încadrarea juridică a faptei şi pedeapsa prevăzută de lege;

f)     probele şi mijloacele de probă;

g)    declaraţia expresă a inculpatului prin care recunoaşte comiterea faptei şi acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală;

h)felul şi cuantumul, precum şi forma de executare a pedepsei ori soluţia de renunţare a aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat;;

i) semnăturile procurorului, ale inculpatului şi ale avocatului.

Art. 483 Sesizarea instanţei cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei

(1)     După încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, procurorul sesizează instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond şi trimite acesteia acordul de recunoaştere a vinovăţiei, însoţit de dosarul de urmărire penală.

(2)     În situaţia în care se încheie acordul numai cu privire la unele dintre fapte sau numai cu privire la unii dintre inculpaţi, iar pentru celelalte fapte sau inculpaţi se dispune trimiterea în judecată, sesizarea instanţei se face separat. Procurorul înaintează instanţei numai actele de urmărire penală care se referă la faptele şi persoanele care au făcut obiectul acordului de recunoaştere a vinovăţiei.

(3)     În cazul în care sunt incidente dispoziţiile art. 23 alin. (1), procurorul înaintează instanţei acordul de recunoaştere a vinovăţiei însoţit de tranzacţie sau de acordul de mediere.

Art. 484 Procedura în faţa instanţei


(1)     Dacă acordului de recunoaştere a vinovăţiei îi lipseşte vreuna dintre menţiunile obligatorii sau dacă nu au fost respectate condiţiile prevăzute la art. 482 şi 483, instanţa dispune acoperirea omisiunilor în cel mult 5 zile şi sesizează în acest sens conducătorul parchetului care a emis acordul.

(2)     Instanţa se pronunţă asupra acordului de recunoaştere a vinovăţiei prin sentinţă, în urma unei proceduri necontradictorii, în şedinţă publică, după ascultarea procurorului, a inculpatului şi avocatului acestuia, precum şi a părţii civile, dacă este prezentă.

Art. 485 Soluţiile instanţei

(1)    Instanţa, analizând acordul, pronunţă una dintre următoarele soluţii:

a)       admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi dispune una dintre soluţiile prevăzute de art.396 alin.(2) – (4), care nu poate crea pentru inculpat o situaţie mai grea decât cea asupra căreia s-a ajuns la un acord, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.480 – 482 cu privire la toate faptele reţinute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordlui;

b)       respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale, dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480-482 cu privire la toate faptele reţinute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului, sau dacă apreciază că soluţia cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracţiunii sau cu periculozitateainfractorului.

(2)    Instanţa poate admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei numai cu privire la unii dintre inculpaţi.

(3)    În situaţia prevăzută la alin. (1) lit. b), instanţa se pronunţă din oficiu cu privire la starea de arest a inculpaţilor.

(4)    Dispoziţiile art. 396 alin. (9), art. 398 şi art. 399 se aplică în mod corespunzător.

Art. 486 Soluţionarea acţiunii civile

(1)   În cazul în careinstanţa admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi între părţi s-a încheiat tranzacţie sau acord de mediere cu privire la acţiunea   civilă,    instanţa   ia   act   de   aceasta   prin sentinţă.

(2)   În cazul în care instanţa admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi între părţi nu s-a încheiat tranzacţie sau acord de mediere cu privire la latura civilă, instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă. În această situaţie, hotărârea prin care s-a admis acordul de recunoaştere a

vinovăţiei nu are autoritate de lucru judecat asupra întinderii prejudiciului în faţa instanţei civile.

Art. 487 Cuprinsul sentinţei Sentinţa cuprinde în mod obligatoriu:

a)  menţiunile prevăzute la art. 370 alin. (4), art. 403 şi 404;

b)  fapta pentru care s-a încheiat acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi încadrarea juridică a acesteia.

Art. 488 Calea de atac

(1)     Împotriva sentinţei pronunţatepotrivit art.485, procurorul şi
inculpatulpot declara apel, în termen de 10 zile de la comunicare.

(2)    Împotriva sentinţei prin care acordul de recunoştere a fost admis, se poate declara apel numai cu privire la felul şi cuantumul pedepsei ori la forma de executare a acesteia.

(3)    La soluţionarea apelului se citează inculpatul.

(4)    Instanţa de apel pronunţă una dintre următoarle soluţii:

a)    respinge apelul, menţinând hotărârea atacată, dacă apelul este tardiv sau inadmisibil ori nefondat;

b)    admite apelul, desfiinţează sentinţa prin care acordul de recunoştere a fost admis numai cu privire la felul şi cuantumul pedepsei sau la forma de executare a acesteia şi pronunţă o nouă hotărâre, procedând potrivit art.485 alin.(1) lit.a), care se aplică în mod corespunzător;

c)     admite apelul, desfiinţează sentinţa prin care adordul de recunoaştere a fost respins, admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei, dispoziţiile art.485 alin.1) lit.a) şi art.486 aplicându-se în mod corespunzător.


[1] Art. 289, art. 290 art. 291, art. 292 din noul Cod de procedură penală reglementează plângerea denunţul şi sesizarea din oficiu.

[2] Aici facem constatarea că simpla îndeplinire a condiţiilor formale nu este suficientă să învinuieşti o persoană. Aşa cum este formulat textul de lege organul de urmărire penală este obligat să înceapă urmărirea penală, responsabilitatea denunţului calomnios fiind în sarcina denunţătorului.

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook

Comments are closed.